De fiecare dată când se înghesuie și dau cu coatele ascuțite, că doar sunt olteni, și nici măcar o scuză nu-și cer, îți dau un motiv să crezi că lumea asta este tristă. Că nimeni nu vrea să fie civilizat. Și, mai ales, că nu ai cu cine să vorbești. De fiecare dată când mă calcă cineva pe picior se uită la mine și întoarce capul. De rușinea lor îmi văd de treabă. Nu le zic nimic. Și știu că nu este bine că o să ajung să fiu frustat. O să ajung să nu mai înțeleg nimic atunci când cineva o să vrea să vorbească cu mine. În acest fel ajung să fiu și stresat. Să mă doară capul de atâtea probleme pe care nu o să le înțeleg. Să am tensiunea mai mare decât trebuie. Atunci când o să ajung să am dureri în capul pieptului să nu-mi fie cu mirare. Și nu ar trebui să fiu surprins ca atunci când o să port o conversație, să fiu distras de orice lucru din jurul meu, însă la dialogul cu persoana respectivă să nu fiu nici măcar o secundă atent. În acest fel, o să-și piardă și persoanele cu care interacționez mai mereu încrederea în mine.
Sunt frustat și mă lasă rece și acei oameni care nu se spală. Pot spune că în ultimul timp, nu mai suport acei oameni. Cred că deja am început să fiu unul dintre persoanele stresate și frustrate de acest lucru. Nu-mi plac nici oamenii care, tot în autobuz, vorbesc la telefon atât de tare încât se poate auzi din spate ce-i spune interlocutorului. Pe mine nu mă interesează ce vrea tanti Mioara să-i spună nepoatei de 20 și ceva de ani la telefon încât să aud și eu. Cred că încep să fiu atât de stresat încât la un moment dat iau în calcul și o cădere a părului.
UN OM CARE A PIERDUT TOT FĂRĂ SĂ VREA
Și dacă tot sunt aici, țin foarte bine minte că mi-a spus tata la un moment dat, că avea un coleg la serviciu care îi făcea pe plac băiatului de 23 de ani. Asta până când a ajuns băiatul acasă dupa o seară de poker. Acesta îi spune tatălui că a pierdut apartamentul în care stăteau la poker. Că a rămas fără bani și miza crescuse. Trebuia să-și scoată banii și să mai vină și cu ceva în plus. Crezând că are o mână câștigătoare, a plusat. Și a pierdut. Tatălui i-a căzut părul a doua zi. Și-n ziua de astăzi este chel. Au fost nopți nedormite în care a încercat să vadă cum face ca să locuiască undeva.
A piedut foarte multe kilograme. Era atât de slab încât nici nu-l mai recunoșteai. „Ajunsese biscuite”, îmi spune tata. Până la urmă a ajuns să fie dat și afară de la locul de muncă pentru că nu se mai concentra deloc la ce avea de făcut. Avea și cele mai accentuate cearcăne. Erau atât de adânci încât te lua cu fiori doar când te uitai la el. Nopțile pierdute pentru a încerca să rezolvi problema asta, l-au adus și mai rău.
La fel de gravă este pofta de mâncare. O pierduse și pe asta. Tot ce putea să mai mănânce era un măr o dată la câteva ore bune. Foștii colegi începeau să-și facă griji serioase pentru el. Aceștia au căzut de comun acord ca să strângă o sumă de bani pentru acesta. În acest fel, au ajuns să pună fiecare o sumă modică, dar adunată de la toți oamenii din industrie s-a ajuns la o sumă care să-i permită să mai facă un împrumut în bancă și să-și cumpere o nouă locuință. Dar cum nu avea nici un job tot un coleg de la fostul serviciu s-a oferit să fie girant pentru el.
Se temeau atât de tare pentru el ca să nu cadă într-o depresie și să facă vreo prostie încât și-a asumat acest risc. Frica pentru momentele în care putea să se sinucidă a fost atât de mare încât nu s-a mai gândit la nimic și i-a sărit în ajutor.
AM ÎNVĂȚAT DIN GREȘELILE ALTORA
După această întâmplare pe care mi-a povestit-o tata, am decis că este timpul să renunț la tot ce înseamnă durere și tristețe. Și atunci când durerea este atât de mare se poate transforma într-o depresie. Sunt despărțit în două bucăți atunci când prietena pleacă în alt oraș la studii. Parcă nu mai sunt eu. Îmi iau la revedere până data viitoare fără să vreau. Nici măcar un strop de sânge care-mi curge prin vene nu vrea să spună la revedere. Este, într-adevăr, o emoție care poate fi exprimată foarte natural. Iar în cazul meu este. Adun foarte multe emoții negative în viața de zi cu zi. Pentru mine, cele mai multe se adună din acest lucru, a plecării cuiva.
De ce? Pentru că începi să te simți iar singur. Și, în același timp, înțelegi cât este de important acel om pentru tine. Că ai fi dispus să faci orice pentru ea. Și, mai mult ca sigur, și ea pentru tine. Ți-e greu să vezi toate aceste lucruri, dar, totodată în acest fel ești și mai puternic dacă reușești să reziști până la viitoarea întâlnire. Și, din această tristețe, poți să ajungi să fii furios. Să te enervezi că nu avem un sistem foarte bun încât s-o facă pe ea să rămână la studii lângă tine. Să fii nervos că lucrurile încep să nu meargă chiar atât de bine nici pentru tine. Și de aici poți să începi să fii și invidios pe unii. Pe succesul lor. Mă descurc destul de greu cu aceste emoții negative.
Toate aceste emoții pleacă de la frică. Frica este o emoție foarte naturală. Facem foarte multe lucruri din cauză că ne este frică de ceva sau cineva. Aș putea spune că putem să ajungem să facem foarte multe lucruri instinctive din cauza fricii. Și cred că o cheiță pentru a putea reuși să fac față la tot ce v-am scris mai sus nu este să încetez să iubesc. Cheia este să iubesc mai mult. Să prețuiesc și mai mult, pentru că doar așa voi reuși să fac față la aceste provocări ale vieții. Și, să mă exprim atunci când vreau să spun ceva. Să nu-mi fie frică să-i spun unui lucru pe nume.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu